La Crystal Dental Clinic ne trec zilnic pragul, oameni care necesită diferite intervenții stomatologice. Unele cazuri sunt mai complexe, iar altele sunt mai ușoare. La unele cazuri tratamentul se întinde pe o perioadă mai lungă, iar la altele pe o perioadă mai scurtă. Toate ca toate, ne bucurăm că de fiecare dată rezultatul final este unul care să-l ajute pe pacient să beneficieze de un zâmbet cât se poate de frumos.
La fel a fost și cazul unei paciente, în vârstă de 32 de ani, care s-a prezentat în cadrul clinicii Crystal Dental Clinic pentru o consultație estetică, la doamna doctor Daniela Enache, fiind nemulțumită de aspectul dintelui incisiv superior. Acest dinte a suferit o modificare a culorii naturale după un tratament endodontic realizat în trecut, în afara clinicii noastre. S-a luat în calcul îmbunătățirea aspectului acelui dinte printr-un retratament endodontic, realizat la microscop, dar pacienta a dorit realizarea unei coroane integral ceramice, care în final a acoperit dintele afectat.
Tratamentul a necesitat următorii pași:
- Amprentă dentară;
- Pregătirea și șlefuirea minim invazivă a dintelui;
- Cimentarea unei coroane provizorii, pentru a oferi confort atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional, pe timpul realizării de către laborator a lucrării definitive;
- Cimentarea definitivă a coroanei integral ceramice.
După cum poți vedea, se poate observa în poza de mai jos schimbarea și naturalețea dintelui tratat de către doamna doctor Daniela Enache.