Mulți părinți, din nepuntința de a-și ajuta proprii copii,care nu reușesc să creeze o relație de amiciție cu medicul dentist, caută pe internet metode în vederea reușitei unui tratament stomatologic.
Ajunși în cabinet, devin foarte confuzi atunci când le propun varianta de INHALOSEDARE. Ceea ce îi sperie este însuși termenul sedare.
Dragi părinți, inhalosedarea NU este același lucru cu anestezia generală!
Haideți să vedem totuși ce le diferențiază:
– În cazul inhalosedării, copilul este conștient, răspunde la toți stimulii și indicațiile medicului dentist, în timp ce în cazul anesteziei generale, acesta nu este conștient;
– Ședința de inhalosedare poate dura în medie 40 min, în timp ce anestezia generală durează 1-3 ore;
– Imediat ce ședința de inhalosedare s-a încheiat, copilul își revine, merge pe propriile picioare, este relaxat și vesel. După anestezia generală, în schimb, acesta are nevoie de timp pentru a-și reveni, neputând să își coordoneze imediat funcțiile motorii.
Cum se definește inhalosedarea?
Este o formă ușoară de sedare, în care se folosește un amestec de oxigen și gaz ilariant (protoxid de azot), administrat pe cale respiratorie cu ajurorul unei măscuțe, ce seamănă foarte mult cu cea pentru aerosoli. Trebuie menționat că nu creează o stare de somnolență, gazul fiind eliminat rapid pe cale pulmonară, iar după încheierea tratamentului, copilul își poate relua activitățile zilnice.
În acest mod, chiar și pentru cel mai anxios pacient, experiența la dentist poate deveni una frumoasă, plăcută.
Necesită inhalosedarea o pregătire aparte?
Inhalosedarea nu necesită o pregătire aparte.
Cu toate acestea, nu este indicată copiilor care sunt răciți, întrucât gazul se administrează pe cale respiratorie. Pe toată durata tratamentului stomatologic, funcțiile vitale, respirația și pulsul sunt monitorizate.
Există contraindicații privind inhalosedarea?
Desigur, există o serie de factori ce estricționează utilizarea acestei forme de relaxare, precum în cazul:
– copiilor sub 3 ani;
– copiilor ce suferă de astm bronșic, otite, sinuzite, boli pulmonare cronice obstructive, bronșită cronică;
– celor care suferă de infecții respiratorii acute ( răceli, polipi, amigdale);
– lipsei discernământului pacientului;
– HPT;
– celor diagnosticați cu sindromul neuroanemic;
– imunodeprimatilor;
– femeilor însărcinate în primul trimestru, în cazul pacienților adulți.
Este sigură inhalosedarea?
Este foarte sigură. NU lasă urme în organism, lipsită de efecte pe termen lung .Fiind un gaz, nu se leagă de componentele sangvine și nu se metabolizează hepatic sau renal.
Cum decurge o ședința de inhalosedare?
Îmi place ca de fiecare dată să dau frâu imaginației, să îmi reactivez acea latura ludică, inventând mereu câte o poveste pe toată durata tratamentului stomatologic.
Orice copil este un mic Picasso, un bulgare de creativitate, care mă face să păstrez mereu în suflet partea aceea copilărească, pe care din nefericire adulții nu o mai au. Pentru a le învinge teama micuților pacienți, le induc ideea că acea măscuță cu oxigen și protoxid este de fapt o măscuță mai specială, ca cea pentru aerosoli, ce are rolul de a desfunda năsucul și de a ne relaxa. Pe măsură ce inspiră, apare relaxarea, în timp ce pulsul, tensiunea, pupilele își păstrează funcțiile și ritmul obișuit.
Este momentul ideal să îl acaparez pe micuțul pacient, invocând, de exemplu: o călătorie cu avionul într-o destinație preferată; intrăm împreună în lumea personajelor, ne amuzăm. Cu alte cuvinte, plutește în aer o stare de bine. Pe parcursul intervenției, îi ajut să devină mai vorbăreți, prietenoși și afectuoși atât cu mine, ca om, dar și cu medicul dentist, cu care interacționează, de fapt.
Revenirea de după inhalosedare se face treptat, la finalul interventiei, în ultimele cinci minute. Pacientul iese de sub efectul gazului, simțind o stare de prospețime și are capacitatea de coordonare și concentrare.
Sunt adesea surpinsă ca cei mici, odată ce au trecut de prima ședința de inhalosedare, să revină la cabinet dornici să poarte din nou măscuța și nerăbdători să pornească într-o nouă călătorie în spațiu.